Răspunsul Patriarhiei după articolul din Gândul.info: Statul susține financiar cultele întrucât averile mănăstirilor sunt în posesia acestuia

Răspunsul Patriarhiei după articolul din Gândul.info: Statul susține financiar cultele întrucât averile mănăstirilor sunt în posesia acestuia
Publicat: 08/04/2013, 17:49
Actualizat: 29/09/2018, 19:00

Statul susține finanaciar cele 18 culte din România întrucât averile mănăstirilor sunt în posesia acestuia, alocațiile bugetare în 2013 fiind de 487,4 milioane lei, adică 0,08% din PIB, informează Patriarhia, în replică la inițiativa unor parlamentari de a schimba sistemul de finanțare a cultelor

Precizările Patriarhiei vin în contextul în care, potrivit gandul.info, un grup de parlamentari în frunte cu Remus Cernea, cunoscut pentru pozițiile sale împotriva Bisericii, pregătește o inițiativă legislativă care să vizeze o altă formă de finanțare a cultelor decât cea de la bugetul de stat, respectiv cea a modelului german.

Mai precis, Cernea vede o redirecționare a unui procent din impozitul pe venit al cetățenilor, la liberă alegere, către cultele religioase, ca în cazul organizațiilor nonguvernamentale.

În replică, Patriarhia Română spune că sprijinul pentru culte de la bugetul public este o consecință a secularizării de către stat a averilor bisericești în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza din 1863, când s-a stabilit, prin lege, că „toate averile mănăstirești din România sunt și rămân averi ale statului”.

Într-un comunicat remis luni agenției MEDIAFAX, Patrairhia precizează că, până la Alexandru Ioan Cuza, proprietățile bisericești erau administrate în cele două Principate Românești – Țara Românească și Moldova – de Casa Centrală a Bisericii. „Veniturile realizate erau utilizate pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult, construirea și repararea de biserici, salariile clerului, dar și pentru opera socială sau înființarea de școli și asigurarea salarizării cadrelor didactice. Biserica noastră contribuia cu bani la dezvoltarea învățământului românesc, dar și cu numeroase terenuri intravilane acordate în mod gratuit, pe care au fost construite școli. Această realitate se poate constata astăzi în multe localități, unde școala este construită în imediata vecinătate a bisericii”, precizează sursa citată.

În 1860, mai arată Patriarhia, veniturile Casei Centrale a Bisericii din cele două Principate au fost încorporate direct în bugetele celor două provincii, deși statul nu ar fi trebuit să aibă niciun drept asupra acestora. În consecință, statul și-a luat responsabilitatea sprijinirii unităților de cult și a personalului bisericesc, a precizat sursa citată.

Potrivit Patriarhiei, sprijinul de la bugetul de stat pentru culte „nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaștere a contribuției cultelor la viața societății românești”.

Astfel, arată reprezentanții Patriarhiei, potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, statul român recunoaște cultelor rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, statutul lor de factori ai păcii sociale, precum și rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte Biserici și culte recunoscute în istoria națională a României și în viața societății românești.

În acest context, Patriarhia subliniază că sprijinul de la bugetul de stat asigură doar în parte cheltuielile pentru salarizarea personalului clerical și neclerical al cultelor religioase.

Potrivit statisticilor oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice, din cei 14.231 de preoți și diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt salarizați exclusiv din fondurile proprii ale unităților bisericești, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de salarizați neclericali sunt plătiți integral de Biserică, se mai arată în comunicat.

„La aceste cheltuieli salariale ale unităților bisericești se adaugă și cele pentru întreținerea și funcționarea unităților de cult (plata facturilor la curent electric, apă, gaze etc.), pentru lucrări de construcție, de reparație și de consolidare a lăcașurilor de cult și a clădirilor ecleziastice, pentru învățământ, pentru furnizarea în nume propriu și/sau în parteneriat de servicii sociale acreditate în condițiile legii, pentru acțiuni specifice și alte activități non-profit ale cultelor religioase, conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor”, mai precizează Patriarhia.

Potrivit aceleiași surse, statul român nu finanțează opera social-filantropică și cultural-educațională pe care Biserica Ortodoxă Română o desfășoară în beneficiul unor categorii defavorizate din societate. „În pofida crizei economice din ultimii ani, lucrarea socială a Bisericii nu s-a diminuat, ci, dimpotrivă, a cunoscut anual o ușoară creștere. De exemplu, în anul 2012, pentru susținerea activităților social-filantropice, desfășurate prin intermediul celor 679 de instituții sociale și 767 de proiecte și programe sociale, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit aproximativ 70.000.000 lei, sumă provenită din donațiile credincioșilor și alte venituri bisericești proprii”, se mai menționează în comunicat.

Potrivit datelor oficiale ale Ministerului Finanțelor Publice, în 2013, celor 18 culte recunoscute din România le sunt alocate de la bugetul de stat 487, 4 milioane lei din care 276,9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174,1 milioane lei pentru salarizarea personalului neclerical și 36,4 milioane lei sprijin pentru construcții, restaurări etc, mai precizează Patriarhia.

Suma de 487,4 milioane lei reprezintă 0,2% din bugetul de stat pe 2013, respectiv 0,08% din PIB-ul României pe 2013. De pildă, contribuția pentru culte de la bugetul de stat este de aproximativ 10 ori mai mică decât bugetul pentru Educație (4, 4 miliarde lei), arată sursa citată.

„În majoritatea statelor europene, cultele religioase beneficiază de sprijin financiar de la bugetul de stat, precum și de diferite scutiri fiscale cu scopul sprijinirii activității acestora în țările respective.
Așadar, după cum există un model german bazat pe tradiția istorică și economică a Germaniei, tot așa există și un model românesc care ține cont de istoria, cultura, religia, tradiția, realitatea socială și economică din România. De altfel, fiecare stat din Uniunea Europeană are specificul său. În acest sens, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene menționează că «Uniunea respectă și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului național, Bisericile și asociațiile sau comunitățile religioase din statele membre»”, mai spun reprezentanții Patriarhiei.

În acest context, inițiativa legislativă a lui Remus Cernea este „irealistă și inadecvată pentru contextul românesc actual”, consideră Patriarhia. „Ea nu rezolvă criza economică actuală, ci, dimpotrivă, ar putea crea și o criză în relația stat-culte religioase”, conchide Patriarhia.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
ILEGAL în Europa. Se închide tot, și în România. Decizie pentru cei care intră pe...
Brioșe cu iaurt și zmeură. Un desert de vis
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Sărbătoare mare în familia Ancăi Țurcașiu! Vedeta a devenit bunică: ”Sunt cea mai fericită de...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Oamenii de știință încearcă să afle care este forma Universului
×